Comunicat oficial
Clarificări privind salarizarea, activitatea profesională și administrarea Î.M. „SERVGARANT-Răuțel”
COMUNICAT OFICIAL
În contextul informațiilor și discuțiilor apărute în spațiul public privind retribuția administratorului Î.M. „SERVGARANT-Răuțel”, Primăria satului Răuțel consideră necesar să ofere unele clarificări pentru informarea corectă a cetățenilor.
Administratorul Î.M. „SERVGARANT-Răuțel”, dl Ghennadi Gorea, a fost numit în funcție prin Decizia Consiliului sătesc Răuțel nr. 2/3 din 03.06.2025, în urma desfășurării concursului public pentru ocuparea funcției vacante, organizat conform prevederilor Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală și Hotărârii Guvernului nr. 484/2019.
Prin aceeași decizie, Consiliul sătesc a stabilit pentru funcția de administrator o indemnizație lunară fixă în cuantum de 17.600 lei, raportată la timpul efectiv lucrat, cu aplicarea coeficientului de complexitate 1,05.
În acest context, se precizează că suma indicată:
- reprezintă valoarea brută a retribuției;
- include impozitul pe venit, contribuțiile sociale obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală;
- este stabilită pentru norma deplină de muncă de 40 ore săptămânal.
Totodată, conform prevederilor deciziei Consiliului sătesc, indemnizația este raportată la timpul efectiv lucrat. Respectiv, în situația în care activitatea nu este desfășurată pentru norma integrală de muncă de 40 ore pe săptămână, cuantumul retribuției se reduce proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Precizăm că stabilirea retribuției administratorului întreprinderii municipale ține de competența exclusivă a Consiliului sătesc și a fost realizată în conformitate cu cadrul legal aplicabil întreprinderilor municipale.
Primăria satului Răuțel va continua să asigure transparența actului administrativ și informarea corectă a cetățenilor asupra subiectelor de interes public.
Primăria satului Răuțel precizează că indemnizațiile administratorilor întreprinderilor municipale nu sunt negociate individual și nu se stabilesc discreționar.
Retribuirea muncii se realizează exclusiv în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare, inclusiv:
- Hotărârea Guvernului nr. 484/2019 pentru aprobarea actelor normative privind punerea în aplicare a Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală;
Cuantumul salariilor și indemnizațiilor este determinat în baza funcției exercitate, responsabilităților atribuite, volumului de muncă, coeficienților de salarizare și timpului efectiv lucrat, conform normelor legale aplicabile.
În acest sens, autoritatea publică locală aplică prevederile legale în mod uniform și transparent, fără posibilitatea stabilirii arbitrare sau preferențiale a retribuției.
Radio MuzFm
Radio Noroc
Radio Plai