formarea bunurilor prin separare

ANUNŢ-TIP
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
Primăria satului Răuţel, Făleşti iniţiază, începînd cu data de 01.10.2021, consultarea publică a proiectului de ordin cu privire la formarea prin separare a bunurilor imobile proprietate publică a s. Răuţel, r. Făleşti.
Scopul proiectului este formarea prin separare a bunurilor imobile proprietate publică a UAT Răuțel.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este administrarea, gestionarea corectă şi eficientă a patrimoniului, inclusiv şi efectuarea rectificărilor şi a modificărilor corespunzătoare în înscrierile din Registrul bunurilor imobile.
Prevederile de bază ale proiectului este iniţierea procedurii de formare a bunurilor imobile noi prin separare a terenurilor, conform studiilor de delimitare a terenurilor elaborate de INCP ”URBANPROIECT”.
Primarul s. Răuțel, Istrati Tudor va identifica întreprinderea licențiată pentru elaborarea proiectului de formare a bunurilor imobile indicate și va semna actele necesare.
Controlul asupra executării deciziei se pune pe seama comisiei de specialitate pentru agricultură, protecția solului și amenajarea teritoriului.
Rezultatul scontat ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice este stabilirea schemei și a suprafeței terenului aferent construcțiilor amplasate pe terenurile date.
Impactul estimat al proiectului de decizie este formarea bunurilor imobile noi din contul surplusurilor de teren după determinarea terenurilor aferente.
Proiectul de decizie este în concordanță cu art. 14 al Legii nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Legea Cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998, Legea nr. 523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, Legea nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile, în temeiul Hotărîrii nr. 63/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, în conformitate cu schemele delimitării terenurilor elaborate de INCP ”URBANPROIECT”, atelierul Nord.
Prevederile corespondente ale legislaţiei comunitare, regulile interne de informare, consultare şi participare în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor consiliului sătesc Răuţel, aprobat prin decizia consiliului sătesc Răuţel Nr.2/4 din 18.05.2016.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate pînă pe data de 20.10.2021, pe adresa dnei, pe Bădărău Anastasia adresa electronică: primaria.rautel@mail.ru, la numărul de telefon 025954134.
Proiectul deciziei cu privire la formarea prin separare a bunurilor imobile proprietate publică a s. Răuţel, r. Făleşti şi nota informativă (după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.) sînt disponibile pe pagina web oficială primaria-rautel.md sau la sediul primăriei s.Răuțel.